Configuratiile Consiliului UE

Lista configuratiilor Consiliului este urmatoarea:
1. Afaceri generale si relatii externe
2. Afaceri economice şi financiare
3. Justitie si afaceri interne
4. Ocuparea fortei de munca, politica sociala, sanatate si consumatori
5. Competitivitate (piata interna, industrie si cercetare)
6. Transport, telecomunicatii si energie
7. Agricultura si pescuit
8. Mediu
9. Educatie, tineret si cultura

Componenta Consiliului Uniunii Europene

Consiliul este compus din reprezentantii fiecarui stat membru. Tratatul de la Maastricht precizeaza ca reprezentantii statelor sunt la nivel ministerial si trebuie sa fie abilitati sa angajeze guvernul tarii pe care o reprezinta. Această formula are rolul de a permite participarea si a membrilor guvernelor si colectivitatilor intra-statice, cum ar fi regiunile Belgiei sau landurile germane.
In cazul in care un membru al Consiliului nu poate participa la reuniunea Consiliului, el poate fi reprezentat de un funcţionar national de rang inalt, de reprezentantul permanent sau de adjunctul acestuia (reprezentantul permanent este ambasadorul tarii respective la UE). Functionarul respectiv poate lua parte la dezbaterile din Consiliu insa nu are drept de vot, acesta putand fi delegat doar unui alt membru al Consiliului.
Membrii Consiliului pot fi însotiti de functionari care ii asista. Numarul acestora din urma este fixat de către Consiliu, iar numele si calitatea lor trebuie comunicate in avans Secretarului General al Consiliului, pentru a li se da permise de acces in sala de Consiliu.

Istoric Consiliul Uniunii Europene

Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului a creat 4 institutii:
a) Înalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comunã;
d) Curtea de Justitie.
Consiliul Special de Ministri, reglementat de art. 27 din Tratat, reprezenta si coordona guvernele si politicile nationale ale statelor membre. Consiliul era institutia înzestratã cu putere de decizie, reprezentantii statelor membre adoptând acte care le angajau fãrã a mai fi nevoie de aprobãri sau ratificãri ulterioare. Fiecare guvern avea libertatea sã delege ca reprezentant al sãu pe unul din membrii sãi, considerat cel mai competent în problemele înscrise pe ordinea de zi a Consiliului.
Consiliul dãdea un "aviz conform", prin care aproba deciziile importante ale Înaltei Autoritãti.
Odatã cu semnarea Tratatelor de la Roma, în 1957, prin care se instituiau celelalte douã Comunitãti Europene, respectiv CEE si CEEA, au fost create si pentru acestea ca institutie câte un Consiliu.
Prin Tratatul semnat la Bruxelles în 1965, intrat în vigoare în 1967, s-a instituit si un Consiliu Unic pentru toate cele trei Comunitãti Europene.